La sfârșitul unei reuniuni extraordinare, la Cairo, reprezentanții unor țări arabe au denunțat o „crimă oribilă comisă cu arme chimice interzise pe plan internațional”.
Ei au afirmat că „întreaga responsabilitate” aparține regimului sirian și i-au îndemnat pe autori, calificați drept „criminali de război”, să se prezinte în fața justiției penale internaționale.
În plus, ei au îndemnat Consiliul de Securitate al ONU să-și „depășească diviziunile”, cu scopul de a pune capăt unui „genocid efectuat de peste doi ani de către regimul sirian”.
Algeria și Irakul s-au abținut, în timp ce Libanul a votat împotriva acestei decizii a organizației panarabe, care a suspendat la sfârșitul anului 2011 Siria de la lucrările sale și a oferit ulterior mandatul său opoziției siriene.
La 3 septembrie, miniștri de Externe din țări arabe urmează să discute despre situația din Siria și presupusul atac chimic.
Opoziția și țări occidentale acuză regimul sirian că a făcut uz de gaze toxice și a ucis sute de persoane, pe 21 august, în apropiere de Damasc.
La rândul său, Damascul i-a acuzat pe rebeli că au folosit arme chimice.
Experții ONU însărcinați să ancheteze își vor relua activitatea, miercuri, la locul producerii presupuselor atacuri chimice.